Macao la PD-L

Politica  PD-ului a gasit intotdeauna un vinovat, o oaie neagra careia i se aruncau toate oalele sparte in cap. Intotdeauna acest vinovat a purtat un nume clar si a fost identificat ca dusman al poporului, a fost aratat cu degetul, a fost dezbracat in public si linsat cu cat mai multe lovituri posibile. Este genul de abordare inceputa prin 98, reusind sa tina partidul pe scena politica timp de 11 ani.

Aici nu este vorba de doctrina, ideologie, realizari marete sau de vreun plus adus tarii. Este vorba doar de o tehnica de comunicare, imbunatatita si perfectionata cu timpul, prin care a fost inventat intotdeauna un personaj negativ si a fost folosit ca scaritza pentru cresterea in sondaje. Oamenii au crezut intotdeauna ca ei sunt salvatorii, ca ei sunt singurii care lupta, ca ei sunt cei care ne vor scoate din _____.

Cu timpul, problemele s-au dovedit a fi simple petarde, problemele n-au fost niciodata rezolvate, promisiunile au fost doar promisiuni. Nu avem nici mari corupti, nu avem nici vinovati pentru alegerile furate (prin Gara de Nord), nu am avut nici revolutie portocalie, nu avem nici autostrazi, nu avem nici cresteri salariale de 50%, nu-l mai avem in tara nici pe “singurul terorist” al neamului, nu mai avem nici macar ideea votului anti-PSD. Am avut in schimb foarte mult scandal, energie consumata aiurea,  “succesuri” deloc,  doar sperante alimentate de noi sperante.

Acest joc de comunicare a primit mai nou o lovitura foarte grea si neasteptata. A aparut o problema venita de la altii, neinventata, reala si grava. Lumea a inceput sa priveasca cu stomacul si mai putin cu detasarea si sentimentul de senzational. Votantii au inceput sa observe ca cei care erau buni de gura au inceput sa se balbaie, au inceput sa se miste agitat si haotic, ba au incercat si vechea tehnica dar nu a mai tinut. Am auzit pana si sustinatori infocati ai partidului punandu-si intrebarea: ” Dar astia ce au facut cu adevarat pentru noi?”